By using our site you agree to the use of cookies. We use them to increase the quality of this site especially for you, they help us understand your needs (help us collect statistics), help our partners deliver the right content displayed on our website. To learn more about the cookies please click here.

cookies
noimage

Istoria castelului Malbork

Primii ani

La începutul secolului XIII prinţul polonez Konrad Mazowiecki a semnat diferite contracte cu Ordinul Teutonic, ceea ce a condus la faptul că, pe terenurile Poloniei şi Prusiei au început să crească din pământ fortăreţe care aveau în acelaşi timp rolul de fortificaţii şi mânăstiri. Cu foc şi spadă introduceau Teutonii, cavalerii care aveau amplasate cruci negre pe pelerinele sale albe, creştinismul pe pământurile învecinate a triburilor păgâne. În 1274 ani în valea celui mai mare râu polonez Vistula, pe malurile râului Nogat, Teutonii au început să construiască o altă fortăreaţă, care foarte repede urma să devină reşedinţa Marelui Maestru al Ordinului Teutonic şi să rămână unul dintre cele mai frumoase castele din întreaga lume.

În jurul anului 1280 castelul Marienburg a fost un castel mic, care era supravegheat de unul dintre comandanţii teutoni. Pe terenurile începând de la Marea Baltică până în Italia se găseau peste trei sute de comenduiri, de aceea castelul Fecioarei Maria - Marienburg nu se deosebea cu nimic faţă de alte fortăreţe de pe lângă frontiere. Era un obiect din cărămidă roşie sub forma unui patrulater, cu turnuri în fiecare colţ care prezentau un element decorativ, dar cu destinaţie de elemente de apărare pentru fiecare aripă a castelului.

Despre faptul că acest castel a fost conceput pentru a îndeplini funcţii religioase stă mărturie denumirea anumitor camere, care revin mănăstirilor catolice, capitoliul în care se adunau părinţii spirituali ai Ordinului Cavalerilor, călugări dormitorium {dormitorul călugărilor}, o capelă, sala de mese. La sfârşitul secolului al XII-lea Marienburg era înconjurat de ziduri, care permiteau împărţirea pe dealuri a locurilor pentru cimitir şi clădiri gospodăreşti. La aceea vreme, în jurul castelului s-a ivit o aşezare civilă, căreia Teutonii cu ajutorul unui decret special i-au dat drepturi de oraş.

Reşedinţa Marelui Maestru

În anul 1308 după cucerirea de către Teutoni a oraşului Gdansk (Danzig) şi Pomerania, aceştia au decis să mute sediul ordinului din Veneţia în Malbork, iar din acest moment castelul a devenit locul de întrunire a Marii Adunări Anuale a Consiliului Ordinului. Aici se adunau comandanţii tuturor comenduirilor, cleri importanţi şi superiorii mănăstirilor, reprezentanţi ai ordinului din Inflant şi Germania. În timpul reuniunilor Marii Adunări era ales „capul” ordinului - Marele Maestru - a cărui reşedinţă a devenit Malbork.

Începând cu anul 1309 a început să se extindă foarte repede şi să se modernizeze datorită creşterii numărului de cavaleri teutoni. În anul 1330 s-a executat o mare reconstrucţie, care a schimbat silueta complexului de apărare, care includea trei părţi – Castelul Înalt, Castelul Mijlociu şi Castelul Jos. Cele mai vechi clădiri ale castelului, care sunt înconjurate de un şanţ cu apă şi ziduri de apărare duble au obţinut denumirea de Castel Înalt, aici se afla şi biserica Măicii Domnului şi Capela Sfintei Anna - locul de înmormântare a Marilor Maeştrii. Toate evenimentele importante pentru Malbork au fost semnalizate în oraşele învecinate din clopotniţa turnului castelului înalt cu ajutorul unui semn stabilit înainte {foc sau fum}.

Castelul Mijlociu este cea mai veche şi luxoasă parte a complexului de fortificaţii Malbork, care avea funcţii reprezentative şi administrative. Aici se găsea palatul Marelui Maestru, arhiva, cancelaria, atelier pentru manuscrisuri şi alte încăperi. În aripa de vest a palatului se găsea Marea Sală de Mese - sala mare pentru ceremonii, care putea găzdui până la 400 de persoane. Fragmente de fresce vechi, arhitectura gotică ingenioasă, ornamentele reprezintă o mărturie extraordinară că Malbork cu nimic nu diferă de bogăţia şi luxul din reşedinţa regilor din Europa.

Complexul de clădiri al castelului a fost încălzit, a avut un sistem de încălzire centrală, ceea ce pentru castelele din Europa de Est, din această eră, era o raritate. Pereţii din hemiciclu erau vopsiţi cu vopsea verde foarte scumpă, care în aceea perioadă era pregătită din crustacee rare. În arhive au fost păstrate înscrieri despre extravaganţa Marelui Maestru care nu ducea în nici un caz viaţa unui călugăr modest. Aici în Malbork se adunau oaspeţi din toate ţările pentru a se putea bucura de frumoasele petreceri, turnee, vânătoare şi alte distracţii ale elitelor.

Partea gospodărească a castelului din Malbork a fost Castelul de Jos – Clădirile de pe lângă castel, situat pe versantul dealului, aproape de râul Nogat. Aici se găsea tot ce este necesar pentru viaţa fraternităţii religioase: hambare şi grajduri, ateliere, antrepozite şi depouri de arme şi muniţie, grajduri, încăperi pentru slujbă şi multe altele. Din Przedzamcze, trecând pe lângă zidurile puternice şi printr-un control strict al multor porţi, se putea merge în adâncul complexului spre castelul Mijlociu şi apoi spre cel Înalt. De exemplu, una dintre intrările în castel ducea prin paisprezece porţi, porţi cu grilaj, trei şi patru poduri basculante. Distrugerea oraşului Malbork

Principala luptă şi cea care duce la pierzanie teutonii, a avut loc în anul 1410, la Grunwald, şi a devenit un eveniment decisiv şi pentru castelul Malbork, astfel că, până în momentul acestei înfrângeri nimeni nu a avut curajul să atace această capitală maiestoasă a cavalerilor teutoni. Teutonii învinşi la Grunwald s-au întors la Malbork, dar în urma adversarului său mergea armata poloneză - lituaniană sub conducerea regelui Wladyslaw Jagiello. Pentru a proteja locuitorii de robie, Marele Maestru Heinrich von Plauen a ordonat să se ardă oraşul, iar oamenii să se refugieze în castel. Asediul a durat două luni, şi chiar dacă cetatea a fost bombardată cu focuri de artilerie, aceasta a rezistat.

După retragerea trupelor inamice în castelul Malbork a început o perioadă de consolidare şi reconstrucţie a structurilor de apărare existente, astfel încât acestea să ofere apărătorilor posibilitatea de a utiliza arme de foc. În anul 1414 cetatea a fost înconjurată cu ziduri de pământ, în anii 1440 cu bastioane suplimentare de piatră, de unde se puteau trage flancuri în atacatori. Pregătirile Teutonilor s-au dovedit a fi de folos – în anul 1454 Malbork a fost din nou atacat şi iar a rezistat atacurilor care au durat o jumătate de an.

În luna iunie a anului 1457 pe teritoriul fortăreţei a intrat regele Poloniei Cazimir al IV-lea Jagello, care a fost ajutat de trădarea armatei din Cehia "husite" care se aflau în slujba Cavalerilor Teutoni. Conflictul cu Marele Maestru al mercenarilor a durat mai mult de un an şi se referea la plata pentru serviciile lor, de aceea propunerea regelui Cazimir, de a plati190 mii de florini, a fost aprobată. Porţile castelului din Malbork s-au deschis în faţa armatei poloneze, iar Marele Maestru a reuşit să se ascundă în Kaliningrad, unde a fost mutat şi sediul Ordinului Teutonic. După căderea oraşului Malbork, Ordinul Teutonic niciodată nu a reuşit să ajungă la gloria de până atunci.

Dominaţia Poloneză, Suedeză şi Prusacă

După semnarea în anul 1466 a Tratatului de Pace din Torun, denumirea Marienburg a fost schimbată în Malbork, iar castelul a devenit una din reşedinţele conducătorilor polonezi. Frumoasa sală de Mese din Palatul Marelui Maestru a devenit locul balurilor şi petrecerilor regale, iar pe teritoriul castelului s-a creat un arsenal mare şi o garnizoană militară. De multe ori Malbork a fost epicentrul războaielor din secolul al XVII-lea, în timpul războaielor dintre suedezi şi polonezi, dar nu au produs multe stricăciuni.

În luna iulie a anului 1626 castelul din Malbork a fost cucerit de armata suedeză sub conducerea lui Carol Gustav, după care ani de zile s-a îmbogăţit cu bastioane noi, redute şi alte fortificaţii. Cucerit de către polonezi, în anul 1656, castelul a fost cucerit a doua oară de suedezi, dar în puterea Tratatului de la Oliva în 1660 castelul Malbork a fost înapoiat Republicii Poloneze. În anul 1756 pe teritoriul lui a fost începută construcţia colegiului iezuit, deoarece Iezuiţii de multe veacuri au fost îngrijitori ai biserici Sfintei Fecioare Maria de pe lângă castel.

În 1772 după prima împărţire a Poloniei, Malbork a fost ocupat de armata prusacă, care a agravat starea deja deplorabilă a cetăţii. În frumoasele clădiri gotice au fost amplasate cazarme şi depozite de arme, Palatul Marelui Maestru vibra de zguduiturile maşinilor de ţesut, o parte din încăperile medievale au fost distruse iremediabil. La sfârşitul secolului al XVIII-lea se începe demolarea clădirilor vechi ale castelului, fapt care a provocat un val de proteste ale locuitorilor. În 1803 un student din oraşul Kaliningrad, poet-romantic Max von Schenkendorf a publicat în presa din Berlin un articol care îi condamna pe cei care stricau arhitectura monumentului medieval. În anul 1804 autorităţile au luat decizia de a pune capăt demolării castelului. Reconstrucţia castelului din Malbork

Trupele lui Napoleon au părăsit Malbork în 1813, lăsând oraşul în datorii, care vor fi plătite timp de peste 15 ani. În ciuda acestui fapt, în anul1916 a început, în viaţa castelului care a suferit mult, o nouă perioadă, care a devenit cunoscută sub numele de "reconstrucţie romantică". Reconstrucţia a fost supravegheată de o comisie specială, care începând cu anul 1819 până în anul 1850 a fost prezidată de către arhitectul August Gersdorf. În cadrul acestei restaurări au luat parte alte celebrităţi ale arhitecturii precum Friedrich von Schinkel, istoricul Johannes Voigt, pastorul şi iubitorul istoriei Ludwig Haebler.

La sfârşitul anului 1850 Malbork restaurat a devenit deja una dintre cele mai bune exemple de arhitectura contemporană a Prusiei şi se bucura de popularitate printre călători. În anul 1872 în castelul Malbork în timpul festivităţii de o sută de ani de la intrarea Prusiei de Vest în regat, a luat parte Regele Prusiei şi a Imperiului German Wilhelm I. În anii 1880 la reconstrucţia castelului a luat parte Konrad Steinbrecht, care timp de decenii a adunat documentare arhitecturale şi arheologice, care au ajutat la restaurarea pe scară largă a întregului complex castel.

În anii celui de-al Treilea Reich Marienburg a fost locul unde se făceau permanent petreceri organizate de partidul nazist, la care luau parte oficiali de rang înalt. Au avut loc pelerinaje anuale ale Tineretului Hitlerist şi a Ligii Fetelor Germane, iar în 1944, castelul a fost transformat într-o fortăreaţă de război. În timpul bombardării oraşului, în anul 1945, castelul a suferit cele mai mari distrugeri din toate secolele existenţei sale. După eliberare, a fost practic distrus şi de aceea a fost nevoie de ani de zile pentru a putea fi restaurat. Până în anul 1957, castelul din Malbork a fost o filială a Muzeului Armatei Poloneze din Varşovia, apoi a fost transferat la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi plasat sub îngrijirea Organizaţiei Turistice. În anul 1961 a fost deschis muzeul din castel. În anul 1997 castelul teuton din Malbork a fost înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.